Administratorul

#dicționarcontabil


Administratorul unei Societăți cu Răspundere Limitată – o persoană cu multe obligații și foarte enigmatică. Misterul Administratorului se ascunde în natura relațiilor pe care le are cu Societatea pe care o reprezintă, mai precis, ce să facem cu el, îl angajăm în cadrul companiei sau nu, îi achităm salariu sau nu?


Inițial ar fi corect să definim noțiunea de Administrator. Deci, dacă e să răsfoim mai multe surse legale de informație obținem următoarea informație:

Ø conform Statului oricărei SRL, Administratorul reprezintă – Organul Executiv al societății;

Ø Codul Civil (Capitolul II, Art. 61) spune că:

Articolul 61. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
    (1) Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator.
    (2) Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de constituire, sînt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
    (3) Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale executive sînt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.

Ø Legea nr. 135 cu privire la societățile cu răspundere limitată din 14.06.2007 zice că:

Articolul 70. Desemnarea administratorului
    (1) Administratorul societăţii se desemnează de adunarea generală a asociaţilor sau de consiliul societăţii dacă actul de constituire prevede aceasta. Administratorul poate fi eliberat oricînd cu sau fără motiv.”


Dacă generalizăm toată informația obținută putem defini noțiunea de Administrator ca:

         - Persoana fizică cu capacitate de exercițiu deplină, care exercită drepturile și execută obligațiile societății, ca organ executiv și este numită de adunarea generală a asociaților prin proces-verbal.


Relația dintre Administrator și societate este reglementată de către Contractul de mandat, despre ce ne vorbește Codul Civil Art.61 (3). Deci, Administratorul nu este salariat.

Codul Civil ne povestește despre contractul de mandat următoarele:

-“Articolul 1030. Contractul de mandat
    (1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.”


În cazul nostru mandant este – adunarea generală a asociaților și mandatarul este – Administratorul.    


Deci, dacă e să adunăm toată informația, ajungem la concluzia că Administratorul societății este organul executiv, și nicidecum nu funcție conform clasificatorului, al acesteia și acționează în baza contractului de mandat.

Prin urmare Administratorul la dorință poate fi angajat în cadrul entității cu funcția de Director în baza contractului individual de muncă și salariu, dar la dorință poate să nu fie angajat.


Referitor la remunerarea Administratorului, conform Codului Civil Art. 1033 oferă libera alegere. 

“Articolul 1033. Remunerarea mandatarului
    (1) Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract. “